Articolul 101
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
- a) nerespectarea regulilor privind trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
- b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public;
- c) nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într- o astfel de coloana;
- d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
- e) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
- f) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
- g) nerespectarea regulilor privind depășirea;
- h) adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Articolul 102
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
11. deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcționarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei;
Comentarii: 0
Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi