Art. 147
Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat:
1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare;
2. să circule numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi să respecte normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise şi/sau la dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru autovehiculele conduse;
3. să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi de semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului şi remorcii;
4. să permită controlul stării tehnice a vehiculului, precum şi al bunurilor transportate, în condiţiile legii;
5. să se prezinte la verificarea medicală periodică, potrivit legii;
6. să aplice pe parbrizul şi pe luneta autovehiculului semnul distinctiv stabilit pentru conducătorii de autovehicule începători, dacă are o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere.
Platforma scoaladrpciv.ro utilizează cookie-uri cu scopul de a vă oferi o experiență de utilizare îmbunătățită și pentru a adapta funcționalitățile la preferințele dvs.
Comentarii: 0
Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi