(1) Conducãtorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie sunt obligați sã foloseascã instalațiile de iluminare și/sau semnalizare a acestora, dupã cum urmeazã:
(2) Pe timpul nopții, la apropierea a douã vehicule care circulã din sensuri opuse, conducãtorii acestora sunt obligați ca de la o distanțã de cel puțin 200 m sã foloseascã luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducãtorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul care circulã în fațã sã, acesta este obligat sã foloseascã luminile de întâlnire de la o distanțã de cel puțin 100 m.
(3) Pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusã conducãtorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie care se apropie de o intersecție nedirijatã prin semnale luminoase sau de cãtre polițiști sunt obligați sã semnalizeze prin folosirea alternantã a luminilor de întâlnire cu cele de drum dacã nu încalcã astfel prevederile alin. (2).
(4) Pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusã autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere ori remorcile cu deficiențe la sistemul de iluminare și semnalizare luminoasã nu pot fi conduse sau remorcate fãrã a avea în funcțiune pe partea stânga, în fațã o luminã de întâlnire și în spate una de poziție.
(5) Luminile de avarie se folosesc în urmãtoarele situații:
(6) În situațiile prevãzute la alin. (5), conducãtorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie trebuie sã punã în funcțiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi și în cazul în care aceastã manevrã este impusã de blocarea circulației pe sensul de mers.
(7) Când circulã prin tunel conducãtorul de vehicul este obligat sã foloseascã luminile de întâlnire.
Platforma scoaladrpciv.ro utilizează cookie-uri cu scopul de a vă oferi o experiență de utilizare îmbunătățită și pentru a adapta funcționalitățile la preferințele dvs.
Comentarii: 2
Aceasta intrebare are 2 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi