Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Conducătorul auto, care circulă în acelaşi sens cu autovehiculele din serviciile regulate de transport public de persoane, este obligat:

  • A să nu depăşească un asemenea vehicul, când se află oprit în staţie;
  • B să permită conducătorilor acestor vehicule să efectueze manevrele necesare repunerii în mişcare din staţie, dacă este prevăzută cu alveolă;
  • C să permită traversarea călătorilor pentru a se urca într-un asemenea vehicul.
  • Rezolva Chestionare auto

    Articolul 43

    (1)    Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizată ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva.

    (2)  Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranță celorlalți participanți la trafic.

     2. Mijloacele de avertizare folosite de conducătorii de vehicule

    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi