Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Cum procedează conducătorul de motocicletă atunci când, apropiindu-se de o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere (semibariere), cele două lumini roşii funcţionează intermitent-alternativ?

  • A continuă deplasarea, dacă barierele nu sunt coborâte;
  • B opreşte, deoarece barierele sunt orizontale sau urmează să coboare;
  • C continuă deplasarea fără interdicţie, deoarece luminile semnalizează doar prezenţa unei treceri la nivel cu calea ferată.
  • Rezolva Chestionare auto
    (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
    b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
    Art. 138
    (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
    a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
    b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
    c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere“, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere“ sau „Oprire“.
    (2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi