Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Cum trebuie să procedeze conducătorul de autocamioane atunci când circulă pe un drum cu trei sau mai multe benzi pe sens?

  • A să circule pe banda situată lângă acostament;
  • B să nu circule pe liniile de tramvai;
  • C să circule pe banda a doua, respectiv a treia, cu o viteză mai mică de 100 km/h.
  • Rezolva Chestionare auto

    Articolul 41

    (1)  Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.

    (2)  Numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreapta a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgență nu intră în numerotarea benzilor de circulație.

    (3)   Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi