Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Folosirea incorectă, pe timp de noapte, a luminilor de drum la întâlnirea cu alt autovehicul care circulă din sens opus, se sancţionează cu:

  • A suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, dacă această contravenţie a fost săvârşită în mod repetat;
  • B anularea permisului de conducere;
  • C amendă şi puncte de penalizare.
  • Rezolva Chestionare auto

    Articolul 108

    (1)  Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

    • a)  2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
      •  1.   folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier care circulă din sens opus;
      •     2.  abrogat;
      •     3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz;
      •     4.  depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
      •     5.  circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
      •     6.  nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers;
      •     7.   nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
      •     8.  oprirea neregulamentară;
      •     9.    folosirea incorectă a luminilor de drum față de autovehiculul și tractorul agricol sau forestier care circulă în fața sa, în aceeași direcție de mers.
    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi