Acum pe Google Play Descara de pe App Store

In care dintre cele trei situatii depasirea este interzisa, daca esti conducatorul unui autovehicul cu remorca?

  • A pe drumul unde sensurile de circulatie sunt despartite prin marcaj discontinuu
  • B pe drumul cu o singura banda pe sens
  • C pe drumul unde sensurile de circulatie sunt despartite prin marcaj longitudinal continuu, iar pentru depasire ar fi necesara incalcarea acestuia.
  • Rezolva Chestionare auto

    Articolul 120

    (1) Se interzice depăşirea vehiculelor:

    a) în intersecţii cu circulaţia nedirijată;

    b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;

    c) în curbe şi în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;

    d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în aceste locuri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;

    e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;

    f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;

    g) în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este prevăzută cu refugiu pentru pietoni;

    h) în zona de acţiune a indicatorului "Depăşirea interzisă";

    i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;

    j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;

    k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.

    (2) Se interzice depăşirea coloanei oficiale.

    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi