Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Pe ce drumuri sunt permise oprirea şi staţionarea vehiculelor şi pe partea stângă, în sensul de mers?

  • A pe drumurile cu trafic redus;
  • B pe drumurile cu sens unic, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie;
  • C pe orice drum.
  • Rezolva Chestionare auto
    (4) În localităţi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe partea stângă, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
    Art. 141
    (1) Conducătorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice, care se îndepărtează de acestea, sunt obligaţi să acţioneze frâna de ajutor, să oprească funcţionarea motorului şi să cupleze într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată.
    (2) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în pantă sau în rampă, pe lângă obligaţiile prevăzute la alin. (1) conducătorul trebuie să bracheze roţile directoare.
    (3) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în pasaje subterane sau în tuneluri, conducătorul acestuia este obligat să oprească funcţionarea motorului.
    (4) În localităţi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe partea stângă, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
    (5) În afara localităţilor oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor se face în afara părţii carosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
    (6) Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.
    (7) Nu este permisă oprirea sau staţionarea în tuneluri. În situaţii de urgenţă sau de pericol conducătorului de autovehicul îi este permisă oprirea sau staţionarea numai în locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător. În caz de imobilizare prelungită a autovehiculului în tunel, conducătorul de vehicul este obligat să oprească motorul.
    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi