OUG 195/2002, art. 117, al. (1), lit. a
Articolul 117
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițistul rutier în cazul săvârșirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
- a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
- b) conducerea unui vehicul care deteriorează drumul public sau afectează mediul ori care prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție;
- c) conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite și/sau mase depășite;
- d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii că face obiectul unei fapte de natura penală;
- e) refuză să se legitimeze;
- f) se află sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;
- g) nu respectă timpii de conducere și de odihna prevăzuți de lege.
Comentarii: 0
Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi