Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Vă apropiaţi de o trecere peste calea ferată şi observaţi că se coboară semibariera. Cum procedaţi?

  • A acceleraţi şi treceţi cât mai repede peste calea ferată;
  • B opriţi în faţa semibarierei;
  • C dacă nu se apropie trenul, ocoliţi semibariera.
  • Rezolva Chestionare auto
    (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
    a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
    Art. 138
    (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
    a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
    b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
    c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere“, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere“ sau „Oprire“.
    (2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
    Comentarii: 0

    Aceasta intrebare are 0 comentarii. Pentru a le vedea este nevoie sa te autentifici sau sa te inregistrezi