Acum pe Google Play Descara de pe App Store

Este interzisă oprirea voluntară:

  • A - pe trecerile pentru pietoni sau la mai puţin de 25 m, înainte şi după acestea
  • B - la o distanţă mai mică de 100 m, înainte şi după trecerea la nivel cu calea ferată
  • C - la o distanţă mai mică de 50 m, înainte şi după staţiile mijloacelor de transport public
  • Oprirea voluntară a unui vehicul este interzisă:

  • A - pe drumurile cu un singur sens de circulaţie
  • B - pe drumurile cu o lăţime mai mică de 6 m
  • C - în locurile unde s-ar împiedica observarea unui indicator sau a unui semnal luminos
  • Se interzice staţionarea voluntară:

  • A - pe drumurile cu mai puţin de două benzi pe sensul de mers
  • B - în zona de acţionare a indicatorului „Circulaţie în ambele sensuri"
  • C - în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţi alăturate drumurilor publice
  • Este interzisă staţionarea în dreptul marcajului longitudinal continuu, aplicat între sensurile de circulaţie?

  • A - nu
  • B - da, atunci când conducătorii celorlalte vehicule ar fi obligaţi astfel să treacă peste marcajul respectiv
  • C - legal, nu este prevăzut
  • În care dintre situaţiile de mai jos este interzisă oprirea vehiculelor pe drumurile publice?

  • A - pe partea carosabilă a drumurilor naţionale
  • B - la o distanţă mai mică de 25 m înainte şi după indicatorul staţiei pentru mijloacele de transport public de persoane
  • C - la mai puţin de 50 m de cel mai apropiat colţ al intersecţiei
  • Imobilizarea voluntară a unui vehicul se consideră oprire, dacă:

  • A - durează cel mult 5 minute
  • B - vehiculul a fost oprit pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, fără ca prin aceasta să fie perturbată circulaţia
  • C - vehiculele de până la 3,5 tone execută operaţiunea de aprovizionare cu mărfuri alimentare
  • În care dintre situaţiile prezentate mai jos nu este permisă oprirea voluntară a vehiculelor?

  • A - la o distanţă mai mică de 100 m de trecerea la nivel cu calea ferată
  • B - pe pistele obligatorii pentru pietoni
  • C - pe bordura carosabilului
  • Pe ce drumuri sunt permise oprirea şi staţionarea vehiculelor şi pe partea stângă, în sensul de mers?

  • A - pe drumurile cu trafic redus
  • B - pe drumurile cu sens unic, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie
  • C - pe orice drum
  • Este interzisă staţionarea unui autoturism în zona marcajului longitudinal continuu?

  • A - nu
  • B - da, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule ar fi determinaţi să treacă peste marcajul respectiv
  • C - legal, nu este prevăzut
  • În ce situaţie vă este permis să opriţi vehiculul sau să staţionaţi pe partea stângă a sensului de mers?

  • A - pe drumurile cu sens unic, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie
  • B - pe drumurile secundare
  • C - pe drumurile cu cel puţin două benzi pe sens
  • Oprirea voluntară este interzisă:

  • A - în intersecţiile dirijate
  • B - pe drumurile cu prioritate
  • C - pe sectoarele de drum neiluminate
  • Se interzice oprirea voluntară:

  • A - la mai puţin de 100 m de calea ferată industrială
  • B - pe trotuar
  • C - în zona de acţiune a indicatorului „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers"
  • În care dintre situaţii oprirea este interzisă:

  • A - pe străzile cu sens unic
  • B - în intersecţiile cu sens giratoriu
  • C - în dreptul indicatorului „Parcarea interzisă"
  • Dacă rămâneţi în pană într-un tunel:

  • A - opriţi funcţionarea motorului
  • B - motorul trebuie să funcţioneze, pentru a putea folosi luminile de avarie
  • C - închideţi autovehiculul şi vă îndepărtaţi de acesta
  • Care este diferenţa între oprire şi staţionare?

  • A - nici una întrucât ambele au aceleaşi reguli de aplicare
  • B - diferenţa constă în durata de imobilizare a vehiculului pe partea carosabilă a drumului public
  • C - diferenţa este determinată de modul de aşezare şi asigurare a autovehiculului pe partea carosabilă
  • Parcarea este permisă:

  • A - numai în locurile special destinate, semnalizate prin indicatoare sau marcaje
  • B - pe orice drum public, unde staţionarea nu este interzisă, cu condiţia să nu se stânjenească circulaţia celorlalte vehicule
  • C - numai pe străzile cu o lăţime de cel puţin 6 m
  • Într-o intersecţie unde circulaţia se desfăşoară în sens giratoriu, conducătorilor auto le este interzis:

  • A - să reducă viteza, întrucât se creează pericolul de blocare
  • B - să oprească autovehiculele, în afara situaţiilor impuse de trafic
  • C - să întoarcă, prin ocolirea sensului giratoriu
  • În care dintre situaţii este interzisă oprirea?

  • A - în curbe şi pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă sub 50 m
  • B - la mai puţin de 50 m de cel mai apropiat colţ al intersecţiei
  • C - în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”
  • Este permisă staţionarea vehiculelor în zona de acţiune a indicatorului „Drum îngustat”?

  • A - da
  • B - nu
  • C - legea nu prevede nimic cu privire la acest aspect
  • Oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă:

  • A - pe platforma căii ferate sau de tramvai, dacă prin aceasta este stânjenită circulaţia vehiculelor pe şine
  • B - la mai puţin de 50 m de trecerile pentru pietoni
  • C - la o distanţă mai mică de 150 m de trecerea la nivel cu calea ferată
  • Este permisă oprirea voluntară a autovehiculului în tuneluri?

  • A - da
  • B - nu
  • C - numai dacă lungimea tunelului depăşeşte 1000 m
  • Este permisă parcarea autoturismelor pe trotuar?

  • A - nu, întrucât trotuarul este rezervat în exclusivitate deplasării pietonilor
  • B - da, dar numai în acele zone unde există reglementări în acest sens
  • C - da, când vehiculul trebuie scos de pe partea carosabilă pentru a nu stânjeni autovehiculele aflate în mişcare
  • Oprirea este interzisă:

  • A - la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei
  • B - pe drumul cu sens unic
  • C - la o distanţă de 5 m în spatele ultimului vagon de tramvai oprit în staţia fără refugiu pentru pietoni
  • Oprirea voluntară a unui vehicul este interzisă:

  • A - în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”
  • B - în curbe şi în alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 100 m
  • C - în intersecţiile cu sens giratoriu
  • În care dintre situaţiile de mai jos este interzisă oprirea vehiculelor pe drumurile publice?

  • A - în intersecţiile cu sens giratoriu
  • B - în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”
  • C - pe arterele cu un singur sens de circulaţie
  • Oprirea este interzisă:

  • A - pe sectoarele de drum unde depăşirea este interzisă
  • B - în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”
  • C - în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice
  • Oprirea este interzisă:

  • A - la mai puţin de 50 m de colţul intersecţiei
  • B - în locul în care se împiedică vizibilitatea unui semnal luminos
  • C - în curbe cu vizibilitatea sub 100 m
  • Se interzice oprirea voluntară:

  • A - în locurile în care este permisă depăşirea
  • B - la o distanţă mai mică de 30m, înainte şi după staţiile mijloacelor de transport public de persoane
  • C - în locul în care se împiedică vizibilitatea unui semnal luminos
  • Este interzisă staţionarea unui autoturism pe un drum public cu o lăţime mai mică de 6 m?

  • A - da
  • B - nu
  • C - legal, nu este prevăzut
  • În care dintre următoarele situaţii este interzisă oprirea:

  • A - în intersecţiile cu sens giratoriu
  • B - pe drumurile cu sens unic
  • C - pe strazile cu o lăţime mai mică de 8m