Oprirea este imobilizarea voluntară a vehiculului cel mult 5 minute. Mai mult de 5 minute se consideră staționare.
Poliţia poate dispune ridicarea şi depozitarea în spaţii speciale a vehiculelor staţionate neregulamentar.
Oprirea şi staționarea se fac pe dreapta drumului, cât mai aproape de bordură, paralel cu trotuarul, pe un singur rand (motocicletele fără ataş, mopedele, bicicletele pot fi aşezate câte două)
Pe sens unic oprirea și staționarea se pot face şi pe stânga, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă.
În afara localităților oprirea şi staționarea se fac în afara părții carosabile Asau cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.
Nu se consideră oprire :
imobilizarea vehiculului pentru îmbarcarea sau coborârea unor persoane, dacă nu se perturbă circulația;
imobilizarea autovehiculului cu masă maximă autorizată până la 3,5 Etone pentru distribuirea mărfurilor alimentare la unităţi comerciale
Cazuri în care oprirea este interzisă:
În zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă".
La mai puțin de 50 m înainte şi după calea ferată.
Pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, pe viaducte şi în tuneluri (în cazul imobilizării în tunel trebuie oprit motorul)
in curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m (de exemplu vârfuri de rampă).
La treceri de pietoni şi la mai puțin de 25 m înainte şi după acestea
În intersecții, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie (50 m) cu marcaje continue, iar în lipsa acestora, la mai puțin de 25 m de colțul intersecției.
La mai puțin de 25 m înainte şi după indicatorul stației pentru mijloacele de transport public.
În dreptul altui vehicul oprit, dacă se stânjeneşte circulația a două vehicule venind din sensuri opuse.
În dreptul marcajului continuu, dacă ceilalți conducători ar fi obligați să treacă peste acest marcaj.
În locurile unde este interzisă depăşirea.
În dreptul unui indicator sau semnal, dacă se împiedică observarea lor.
Pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele: "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulația din sens invers" şi "Prioritate faţă de circulatia din sens invers".
Pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti, ori pe benzile rezervate unor categorii de vehicule, semnalizate ca atare.
Pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puțin de 50 m, dacă se stânjeneşte circulaţia vehiculelor pe şine
Pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naționale europene (E) (putem opri în afara părții carosabile)
Pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului a amenajat, pe anumite zone ale trotuarului, spații destinate opririi sau staționării, marcate şi semnalizate corespunzător
Cazuri in care staționarea este interzisă
În toate cazurile în care este interzisă oprirea
În zona de acțiune a indicatorului "Staționarea interzisă" şi a marcajului de interzicere a staționării (marcajul în ZIG-ZAG).
Pe drumuri publice cu lățime mai mică de 6 m.
În dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice (întreprinderi, firme, şcoli, curți, etc).
În pante şi în rampe.
La indicatorul "Staţionare alternantă", în altă zi decât cea permisă, sau indicatorul "Zonă de staționare cu durată limitată” peste durata stabilită
Noaptea se aprind luminile de poziție când staționăm, dacă locul nu este iluminat. Dacă locul este iluminat, se poate staționa cu luminile stinse.
Se interzice stationarea pe drumurile publice, noaptea, a tractoarelor, maşinilor agricole, remorcilor, rulotelor, mopedelor, bicicletelor, mașinilor autopropulsate pentru lucrări, vehiculelor cu tracțiune animală, a celor trase sau împinse cu mâna
Autoritatea competentă poate permite oprirea sau staționarea total sau parţial pe trotuar (în spații special destinate, semnalizate corespunzător, dacă rămâne un culoar de minim 1 m lăţime pentru pietoni).
La staționare trebuie oprit motorul, introdusă maneta într-o treaptă inferioară de viteză şi acţionată frâna de ajutor (de mână).
Conducătorul autovehiculului care este imobilizat involuntar în pantă sau rampă trebuie să bracheze roțile spre trotuar sau spre un obstacol de la marginea drumului.
interzice oprirea din dreptul lui până la prima intersecţie; (dacă nu este însoțit de semne adiţionale).
în zona lui de acţiune ESTE INTERZISĂ ÎNTOARCEREA
fiind interzisă oprirea sunt interzise stationarea şi mersul înapoi
interzice staționarea din dreptul lui până la prima intersecţie; (dacă nu este însoțit de semne adiţionale).
în zona lui de acțiune putem opri (5 minute);
ÎNTOARCEREA ESTE PERMISĂ
interzice stationarea in zilele imparea ale lunii (1,3,5... etc)
se interzice stationarea in zilele pare ale lunii (2,4,6... etc)
se poate staționa pe durata limitată
Parcarea
Reprezintă staționarea în locuri special destinate, semnalizate cu indicatoare sau cu marcaje.
Vehiculele vor trebui aşezate unul lângă altul (paralele între ele).
Parcarea se face numai în locuri special amenajate (parcările de la blocuri, de lângă pieţe, hipermarketuri etc).
In cazul parcării, vehiculul se poate lăsa de la câteva ore, până la câteva zile sau chiar pe termen nelimitat. De aceea, nu se poate parca pe trotuar (decât în cazul în care este o parcare special amenajată).
Noaptea, când parcăm, nu se aprind luminile de poziție.
în acest caz este permisă parcarea numai dacă se face parţial pe trotuar;
în cazul în care silueta autovehiculului este pe trotuar, este permisă parcarea numai dacă se face în totalitate pe trotuar;
sunt panouri adiţionale care se pot întâlni în locurile de parcare
mai putem întâlni indicatoarele de parcare împreună cu săgeți (ex. fig. 1 de mai sus)
Curs blocat
Trebuie să vă autentificați pentru a accesa cursul.
Platforma scoaladrpciv.ro utilizează cookie-uri cu scopul de a vă oferi o experiență de utilizare îmbunătățită și pentru a adapta funcționalitățile la preferințele dvs.